Poșta Română a înregistrat un profit brut de 3,8 milioane de euro, în 2016

Compania Națională ‘Poșta Română’ (CNPR) a raportat, în 2016, un profit brut de 3,8 milioane de euro (17,2 milioane de lei), respectiv venituri de 1,135 miliarde de lei, comparativ cu o pierdere de 30 milioane de lei înregistrată în 2015, pe fondul amenzii primite de la Consiliul Concurenței pentru activități anticoncurențiale din perioada 2010 – 2012, potrivit rezultatelor financiare ale companiei, publicate miercuri.

posta-465x215

Conform rezultatului final al exercițiului financiar aferent anului trecut, Poșta Română a înregistrat cheltuieli de 1,117 miliarde de lei, sub plafonul veniturilor de 1,135 miliarde de lei.

În acest context, profitul brut al companiei s-a situat, în 2016, la 17,2 milioane lei (3,8 milioane euro).

‘Să nu uităm că Poșta Română este încă tributară datoriilor din trecut. Avem amenda de la Consiliul Concurenței, care se referă la perioada de gestiune 2011-2012, dar și debite și accesorii ale unor controale ANAF din perioada 2003 — 2012. Compania a achitat, lunar, ratele către ANAF, în deplină concordanță cu graficul de eșalonare a acestor amenzi asigurând, în același timp, și o creștere etapizată, prin prioritizarea investițiilor în funcție de necesitatea implementării proiectelor Poștei Române (…)’, declară directorul general al Poștei Române, Andrei Stănescu.

Potrivit opiniei auditorilor externi și a celor mai importante instituții financiar-bancare, de al cărui sprijin beneficiază Poșta Română, situațiile financiare oferă o imagine clară și pozitivă, în anul 2016, dar menționează și faptul că sunt necesare și acțiuni complementare — suport ale acționarilor în a asigura finanțarea companiei.

În acest sens, se preconizează finalizarea, până în septembrie 2017, a procesului de capitalizare a Poștei Române de către cei doi acționari, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Fondul Proprietatea, asigurându-se astfel premisele necesare unei noi etape de dezvoltare și modernizare a companiei, se arată în comunicatul CNPR.

Poșta Română raportase faptul că a obținut inițial un profit brut pe anul 2015, de 6,8 milioane de lei, însă, după auditare, compania a consemnat o pierdere de 29,4 milioane de lei, din cauza amenzii primite de la Consiliul Concurenței.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *